Prima ediţie a "Zilelor cartierului Gai" s-a dovedit de succes
05.11.11 de M.I.
Prima ediţie a „Zilelor cartierului Gai”, unul dintre cele mai cosmopolite din Arad, s-a dovedit un succes. A fost un eveniment care va crea, cu siguranţă, tradiţie şi care a celebrat cele mai frumoase datini şi obiceiuri româneşti, unguresti şi sârbeşti, dar au fost şi momente dedicate copiilor sportivi ai cartierului.
Ziua a debutat cu finalizarea lucrărilor de canalizare din cartier şi a continuat cu deschiderea oficială a evenimentului, prin momente încârcate de cultură cum ar fi: un vernisaj cu expoziţie de pictură şi artă fotografică despre cartierul Gai, prezentarea monografiei cartierului Gai, semnată de prof. Horia Truţa, monografia comunităţii sârbe din cartierul Gai, semnată de Lubomir Sandici, în cadrul simpozionului „Identitatea cartierului Gai”.
Copiii au avut parte de competiţii sportive, prin care au încântat asistenţa cu performanţele lor. „Fiii Gaiului” nu a fost uitaţi, ci au fost premiaţi şi recunoscuţi ca fiind un real model pentru vecinii lor şi pentru noi toţi.
Seara s-a încheiat cu un spectacol folcloric deosebit, plin de dans şi culoare, plin de tradiţii şi obiceiuri. „A fost unul dintre cele mai frumoase evenimente pe care le-am organizat, datorită căldurii şi bucuriei pe care am primit-o din partea locuitorilor din Gai, bucurie care a recompensat toate eforturile depuse de noi pentru reuşita acestui eveniment. Mă simt onorată să fac parte din această familie mare şi frumoasă care este, de fapt, cartierul Gai iar de acum încolo voi face tot posibilul ca acest eveniment să devină tradiţie”, a declarat deputatul arădean Claudia Boghicevici unul din organizatorii principali ai acestui eveniment.
Succesul evenimentului a fost asigurat de numărul mare de participanţi, participanţi care s-au arătat deja preocupaţi de următoarea ediţie.
Comentarii (8)
curios - la 06 11 2011 ora 18:01
excelenta actiune de propaganda in stil pur goebels;pe cind o telegondola peste cartierul gai,care va dezvalui turistilor din america,australia si asia frumusetile acestui cartier rezidential al aradului??
ptr adi - la 06 11 2011 ora 13:54
da,o sa ne voteze,ne stii pe toti,o sa ai o surpriza la vot cati ,,jegosi ne voteaza;
pacat - la 06 11 2011 ora 13:01
este pacat ca cetatenii din gai au devenit masa de manevra a imputitilor pdl;sa-i aplaude cind le vor taia salariile,cind le vor pune impozit si pe pensii,cind vor inventa taxe pentru ca sa-si maresca lor averile!!prostime se gaseste intodeauna,asa ca imputitii au de unde alege.
lmc - la 06 11 2011 ora 12:59
de ce nu specifica si citi bani sau cheltuit pentru bujac si care este gradul de indatorare a orasului arad facut de pedelisti
teo - la 06 11 2011 ora 12:54
Cred că PDL va mai fi votat,de cei care sunt în stare să citească harta politică a lumii.Nu cred că au avut prea mult de ales.PSD le-a lăsat perspective prea puţine.Cine este populist,PDL care a disponibilizat bugetarii angajaţi aiurea sau PNL-istul Tăriceanu care a făcut angajările,continuând politica PSD.
teo - la 06 11 2011 ora 12:47
Filozofia românului;dacă se face ceva, de ce se face,dacă nu se face nimic, de ce nu se face?cred că e mai bine totuşi să nu faci nimic pentru a nu stârni invidii şi pentru a nu fi considerat populişti.Cretinii din PSD nu au făcut nimic pentru Arad dar au fost buni.Buni la ce? a,....nu au deranjat pe nimeni şi nu s-au împrumutat cu bani pentru cartiere ca şi Gai,Bujac,etc.
kkt cu mac - la 06 11 2011 ora 10:47
lingai se vor gasi tot timpul
adi - la 06 11 2011 ora 9:46
bah pedlisti jegosi, chiar credeti ca o sa va mai voteze cineva?
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
curios - la 06 11 2011 ora 18:01
excelenta actiune de propaganda in stil pur goebels;pe cind o telegondola peste cartierul gai,care va dezvalui turistilor din america,australia si asia frumusetile acestui cartier rezidential al aradului??