Îmi place Aradul ca oraş, ca aşezare, cu istoria şi personalităţile sale, cu oamenii săi obişnuiţi, deloc tumultoşi în viaţa cotidiană. Nu sunt arădean get-beget, am venit în acest oraş atras fiind de frumuseţea sa, precum şi de perspectivele de dezvoltare ale zonei. De asemenea, m-a atras „aerul vestic” şi mentalitatea sănătoasă a locuitorilor. A fost simplu pentru mine să aleg Aradul, să mă identific cu tot ceea ce înseamnă el.
De-a lungul timpului, perioadele istorice şi-au pus amprenta asupra oraşului nostru. În perioada interbelică Aradul şi-a conturat personalitatea arhitecturală dar şi economică devenind „mica Vienă”. Mai târziu, în vremea comuniştilor, s-a pus în aplicare planul de transformare a oraşului cu aer occidental burghez, într-unul muncitoresc, fapt ce adus la dezvoltarea industrială. Ne aducem cu toţii aminte de UTA, IMAR, STRUNGUL, IVA, TRICOUL ROŞU, TEBA, IAMBA, FABRICA DE ZAHĂR, SERELE ARAD, AVICOLA şi altele. Din păcate, atunci a început Aradul să-şi piardă identitatea arhitecturală, prin construirea cartierelor de blocuri, fără nici un fel de viziune. După decembrie 1989 am crezut că oraşul meu va redeveni „mica Vienă”. Speranţele au fost deşarte, cei care trebuiau să readucă Aradul în rândul oraşelor occidentale nu au ţinut cont de nimic, decât de interesul lor propriu. Singurul aspect pozitiv l-a reprezentat înfiinţarea Zonei industriale. Oamenii de specialitate au fost daţi la o parte, au pus mâna pe putere ageamii, care au proliferat haosul în ceea ce priveşte dezvoltarea urbanistică. Astfel au apărut, ca ciupercile după ploaie, benzinării, spaţiile verzi au cam fost rase, s-au dat aprobări la construcţii fără a se respecta o minimă normă arhitecturală. În cartierele mărginaşe s-au demarat proiecte doar cu iz electoral, fără finalitate.Asta s-a întâmplat deoarece nu a existat şi nici nu există un plan de dezvoltare pe termen mediu şi lung, agreat de locuitori şi conceput de specialişti în domeniu.
Ştrandul Neptun, emblemă a oraşului, a ajuns un vis urât. Culmea! Ţi se cer bani ca să vizitezi o paragină. Zori de zi, balonul de oxigen al arădenilor în timpul liber, a fost abandonat şi totul lăsat la voia întâmplării. De fapt, locurile de agrement şi atragerea de turişti nu au reprezentat priorităţi pentru cei care au condus şi conduc destinele Aradului. Cetatea, malul Mureşului şi râul Mureş au constituit întotdeauna avantaje pe emblema oraşului, care au fost folosite electoral şi atât.
În orice oraş civilizat există cartiere rezidenţiale; noi nu am fost capabili să realizăm măcar unul, cu toate că s-a încercat, până la urmă a rezultat 60 de hectare de bălării. Ce să spun despre fotbal? UTA, bătrâna doamnă, a devenit o frumoasă amintire. Nu avem stadioane, cam tot ce am avut s-a dărâmat.
Luat de valul amintirilor, am enumerat la grămadă multe din rănile oraşului meu, fără a le prioritiza. Însă tot ce am relatat reprezintă adevăruri grele care, vrei nu vrei, nu pot să te lase indiferent. Mai nou avem speranţe cu Autostrada, un lucru bun, care până la urmă, în timp, se va construi. În acest context este extrem de important ca Aradul să se dezvolte, să devină atrăgător, cu alte cuvinte să fie o ofertă în itinerarul turiştilor. Altfel, toţi vor circula liniştiţi de la Szeged la Timişoara.
În concluzie, iubesc Aradul, dar nu si pe cei care de 7 ani administrează oraşul. Niciodată atât de puţini oameni aflaţi la conducere (având la dispoziţie enorm de mulţi bani) nu au făcut atât de puţine lucruri pentru cei care i-au ales.

Comentarii (7)

STIRI ARAD