Flash news:
 
<< Înapoi

Procesul de emitere a facturilor de gaze naturale a fost decalat



28.11.11 de D.T.

E.ON Energie România informează că procesul de emitere a facturilor de gaze naturale a fost decalat şi astfel o parte a clienţilor urmează să primească facturile în luna decembrie a.c. cu întârziere de aproape două săptămâni. Întrucât sunt situaţii în care autorităţile locale nu au transmis la timp bazele de date cu persoanele care beneficiază de ajutoare de încălzire şi cuantumul acestora, facturile nu vor include, în aceste cazuri, ajutoarele de încălzire.
Situaţia urmează să fie remediată de îndată ce instituţiile responsabile vor trimite companiei noastre bazele de date. Astfel, beneficiarii ajutoarelor de încălzire aflaţi în această situaţie sunt rugaţi să aştepte, deoarece compania va reemite facturile care vor conţine şi ajutorul de încălzire, facturile iniţiale urmând să fie anulate.
„Precizăm că decalajul în emiterea facturilor  nu va influenţa în niciun fel termenele de plată ale acestora, scadenţa la plată a facturii pentru consumatorii casnici fiind 30 de zile de la data emiterii. Reamintim că în plus, pe lângă cele 30 de zile, consumatorii mai beneficiază şi de o perioadă de graţie de 15 zile de la data scadenţei facturii în care pot achita factura fără percepere de penalităţi. Regretăm eventualul disconfort creat şi mulţumim clienţilor pentru comportamentul responsabil pe care îl manifestă în legătură cu plata facturilor de gaze naturale”
, precizează reprezentanţii companiei E.ON Energie România.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891