Flash news:
 
<< Înapoi

Proiect în valoare de 1,5 milioane de lei, derulat de un grup de cercetători ai Universităţii "Aurel Vlaicu"



16.02.12 de O.T.

Grupul de spectrometrie de masă biologică din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad derulează proiectul de cercetare complexă tip „Idei” intitulat „Development of chip-based nanoelectrospray in combination with electron transfer dissociation mass spectrometry for top-down glycoproteomics” (Dezvoltarea metodelor spectrometrice bazate pe chip pentru analize proteomice).
Având o durată de 3 ani şi un buget de 1.500.000 lei, proiectul al cărui director este prof. univ. dr. Alina - Diana Zamfir, este finanţat de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice de pe lângă Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi a fost câştigat în cadrul competiţiei naţionale de granturi organizată de CNCS în a doua jumătate a anului 2011.
„În numai câteva luni de la demararea proiectului, grupul de cercetători a reuşit dezvoltarea unor tehnici spectrometrice de masă inovatoare, bazate pe ionizare prin chip şi disociere prin transfer de electroni (ETD, electron transfer dissociation) cu ajutorul cărora este posibilă identificarea proteinelor din diverse matrici biologice şi umane cu o precizie, sensibilitate şi rapiditate net superioare metodelor tradiţionale ale biologiei moleculare şi chimiei analitice existente în prezent”,  a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Mirela Găluşcă, asistent cercetare.
Potrivit acesteia, rezultatele obţinute în primele patru luni ale proiectului fac deja obiectul unui articol ştiinţific trimis spre publicare la prestigioasa revistă „Analytical and Bioanaytical Chemistry” (Editura Springer).
„Pentru etapele următoare, proiectul îşi propune aplicarea acestor noi metode de spectrometrie de masă pentru identificarea şi analiza structurală completă a unor markeri de tip proteină şi glicoproteină ai bolilor de stocare lizozomală, caracterizate prin defecte al activităţii unor enzime, cu efecte devastatoare asupra organismului. În acest proiect, echipa de cercetare îşi propune depistarea biomarkerilor acestei boli, care ar putea conduce în final, la elaborarea unei formule de tratament în vederea restabilirii activităţii enzimatice şi vindecării pacienţilor”, a precizat Mirela Găluşcă.
 Echipa de realizare a proiectului este formată din tineri doctoranzi şi masteranzi care activează de câţiva ani în grupul de spectrometrie de masă biologică condus de prof. univ. dr. Alina Zamfir, grup care a obţinut rezultate deosebite în cercetare în proiectele anterioare, valorificate prin publicarea în reviste de prestigiu din străinătate, cu scor relativ de influenţă care le situează între primele în lume, în acest domeniu.
Cel mai tânăr membru al echipei proiectului este asistent cercetare Mirela Găluşcă, în vârstă de 26 ani, absolventă ca şef de promoţie a studiilor de licenţă (2009) şi a studiilor de masterat (2011) din cadrul Facultăţii de Inginerie Alimentară a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, fiind cooptată în grupul de cercetare condus de prof univ dr Alina Zamfir încaă din anul 2007, când se afla abia în al doilea an de studii de licenţă. Studentă fiind, a publicat la Editura Springer, împreună cu grupul de spectrometrie de masă al UAV, un valoros studiu de specialitate şi şi-a prezentat rezultatele cercetărilor întreprinse la importante conferinţe ştiinţifice din ţară şi din străinătate.
În perioada studiilor de licenţă şi de masterat, Mirela Găluşcă a efectuat mai multe stagii de cercetare în laboratoarele Universităţilor din Muenster şi din Konstanz, ambele din Germania, ultimul stagiu încheindu-l pe 15 decembrie 2011.
„Cu toate ca am avut numeroase oferte de a-mi continua cercetările şi studiile de doctorat în Germania, am ales să urmez o carieră în cercetare şi doctorat la UAV Arad, în grupul de spectrometrie de masă în care activez de aproape 5 ani şi în cadrul acestui proiect deosebit de interesant. Opţiunea mea a fost ghidată şi de faptul ca UAV dispune de o bază materială, o aparatură ultra- performantă şi, nu în ultimul rând, de un colectiv de specialişti de excepţie, ei înşişi reintegraţi la UAV după ani de studii şi cercetări în universităţi occidentale, care mă pot sprijini şi îndruma pentru a mă desăvârşi din punct de vedere profesional”, a mai precizat Mirela Găluşcă.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891