Arădenii au ieşit din nou în stradă, marţi după masă, pe platoul din faţa Palatului Administrativ al municipiului Arad, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a cabinetului Boc.
De asemenea, protestatarii au cerut organizarea de alegeri anticipate, declarându-se total împotriva comasării acestora, marea majoritate a scandărilor fiind îndreptate împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc.
Între participanţii la miting s-au aflat reprezentanţi ai societăţii civile arădene, membri ai asociaţiilor de revoluţionari din Arad, dar şi alţi arădeni nemulţumiţi, care s-au alăturat protestatarilor.
Supravegheat ca şi în zilele precedente de jandarmi, protestul s-a încheiat după ora 19.30, când protestatarii au părăsit piaţa, dându-şi însă întâlnire pentru miercuri.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.