Flash news:
 
<< Înapoi

PSD acuză tentativele PDL de discreditare a primarului din Şimand



12.12.11 de O.T.

Conform reprezentanţilor PSD Arad, presiunile pe care PDL le exercită asupra opoziţiei, prin toate mijloacele şi toate instituţiile statului, sunt arhi-cunoscute. În acest context, preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, atrage atenţia asupra presiunilor repetate exercitate prin instituţiile publice asupra primarului Dan Şimon, din Şimand. „Colegul nostru este constant ţinta unor atacuri care nu au ca scop decât denigrarea sa. Ultima invenţie este o aşa-zisă agresiune asupra directoarei şcolii din Şimand, deşi există martori care arată clar faptul că nu a avut loc nici o agresiune. Credem că în spatele acestor atacuri se află intenţia PDL de a impune oameni şi decizii prin orice mijloace şi intenţia de a-i discredita pe toţi cei care se opun”, a declarat Dorel Căprar.

 

Primarul Dan Şimon dezminte categoric acuzaţiile care i se aduc din partea directoarei şcolii din Şimand. „Au apărut în presă tot felul de aberaţii şi este momentul să le pun punct. Doamna respectivă mi-a făcut plângere penală, a făcut plângere şi poliţistului care se ocupă de caz, acum se plimbă de la un ziar la altul. Plângerea va fi soluţionată în favoarea mea, pentru că nu am agresat-o în nici un fel pe doamna respectivă”, a precizat Dan Şimon.

 

Diferendul dintre primarul Dan Şimon şi directoarea şcolii pleacă de la faptul aceasta din urmă refuză să pună în aplicare hotărârile Consiliului de Administraţie. „Eu îi cer doar să respecte Legea Învăţământului. Dânsa nu doreşte să pună în aplicare hotărârile Consiliului de Administraţie, ceea ce este inacceptabil. Am constatat că Inspectoratul Şcolar spune că nu sunt nereguli la şcoala din Şimand, deşi directoarea încalcă legea. De fapt, potrivit legii, Consiliul de Administraţie este cel care decide asupra actelor administrative, Inspectoratul Şcolar trebuie să supravegheze calitatea actului didactic. Deşi legea care a intrat în vigoare la începutul acestui an prevede organizarea unor concursuri pentru ocuparea funcţiilor de directori de şcoli, nu s-au organizat astfel de concursuri pentru că se preferă numirea discreţionară a acestor directori”, a precizat primarul Dan Şimon.

 

Acesta a reclamat şi cotroalele la care a fost supusă administraţia locală din Şimand din partea organelor de control ale statului, dar şi faptul că Prefectura a intentat, aceleiaşi administraţii, mai multe procese care se află acum pe rolul instanţelor de judecată. Din pricina acestora, spune Şimon, administraţia locală este nevoită să cheltuiască bani cu procesele.



Comentarii (15)

simand - la 10 01 2012 ora 20:46



taian igas ar trebui sa se autosesizeze pentru primarul din simand.nu politic administrativ


prefectura - la 10 01 2012 ora 20:42



este 0 barat.cum poate un individ psd,pnl,pc,pdl,primar fiind sa blocheze salariile profesorilor.acesti bani vin de la guvern .este mai tare un primar decit emil boc


simandan - la 10 01 2012 ora 14:15



Credeti ca pe acest primar il intereseaza actul educational?Chiar nu vedeti pe cine ati ales?


Un parinte - la 14 12 2011 ora 21:41



Cred ca intr-o institutie de invatamant ar trebui sa primeze calitatea actului educational. Toate celelalte sunt mai putin importante. ELEVUL ESTE PE PRIMUL LOC!


asu - la 13 12 2011 ora 13:54



si cei care conduc tara acm fac parte aproape cu totii din favoritii sortii de mult apuse doar ca unii au fost atit de prosti ca nu au vazut asta


alt simandan - la 13 12 2011 ora 11:40



Primul favorit al celor care ne-au condus de la revolutie incoace este primarul SIMON cu 30 ha pamint primit fraudulos.Asta da favor.


AKAMOS - la 13 12 2011 ora 11:24



VINTUL POPULARITATII FACE MULT PRAF CA SA INAINTEZE


simand - la 13 12 2011 ora 11:22



Da urit gest daca are dreptate directoarea pusa politic la scoala dar sarumina doamna directoare haideti sa va spun ceva cevoi nu stiti : exista pe undeva prin ARAD odoamna Eugenia Grosan care a fost inspectoare generala in 2009 ia intrebatio cum sa simtit atunci cind a intrat peste dinsa in birou MARELE falca si MARELE iotcu care au amenintato si au bruscato pe biata femeie poate ca primaru a vazut ca asta e cheia succesuui


continuare: - la 13 12 2011 ora 10:15



... faceti parte din favorizatii "sortii" nu de mult apuse???


alt ... simandan - la 13 12 2011 ora 10:14



Domnule "simandan" daca ai votat cu PDL-ul la ultimele alegeri sa-ti fie de bine (era sa scriu: sa-ti stea in gat). Acum, ca Simon nu se ploconeste la gashca portocalie, o iei la "cutite". Uita-te putin la cine v-a condus de la revolutie incoace si ce "realizari" marete au avut(ce-i drept ca unii le-au avut si inainte de revolutie). Era cat pe ce sa va vanda si pe voi parcelati si tot nu-i bine. Aveti grija ca istoria se repeta si s-ar putea intampla ceea ce va doriti. Sau faceti parte din fovor


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891