REEDITARE/ Un microbuz care transporta 15 elevi s-a răsturnat la intrarea în Horia
26.11.11 de O.T.
Un microbuz care transporta 15 elevi s-a răsturnat la intrarea în localitatea Horia, din cauza poleiului. Elevii sunt de la şcoala generală din Cuied (comuna Buteni) şi se deplasau la Arad pentru activităţi extraşcolare. Accidentul a avut loc la intrarea în localitatea Horia dinspre Şiria, pe o porţiune de drum extrem de denivelată. De altfel, conform şoferului, denivelările şi poleiul au fost cauzele care au determinat producerea accidentului. „Copiii mergeau la Arad, într-o excursie organizată şi aprobată de conducerea şcolii. Din cauza denivelărilor de pe respectiva porţiune de drum şi a polieului, microbuzul a intrat în balans şi s-a răsturnat. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav”, a declarat Petronel Mărcuţ, primarul comunei Buteni.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
sabinpetry - la 20 12 2011 ora 9:38
drumurile din romania sunt praf ,dar si soferii prosti