Flash news:
 
<< Înapoi

Rezoluţie de condamnare a disoluţiei statului şi a regionalizării României



30.11.11 de O.T.

Organizaţia Municipală PNL Arad condamnă printr-o rezoluţie prezentată într-un comunicat de presă „politica de disoluţie a Statului ce se doreşte a fi aplicată de actuala guvernare prin proiectul regionalizării României”.
„Spunem NU disoluţiei Statului! Pentru că privim cu smerenie jertfa inaintasilor întru realizarea Marii Uniri, pentru că iubim Aradul şi respectăm istoria lui de 10 secole, pentru că refuzăm să acceptăm dizolvarea arbitrară a judeţelor, pentru că ne opunem legalizării oligarhiei, pentru că luptăm neîncetat împotriva instituţionalizării răului adoptăm prezenta: REZOLUŢIE”, se arată în comunicatul de presă.
„Cerem respectarea Constituţiei, cerem respectarea principiilor descentralizării şi subsidiarităţii, grav încălcate prin desfiinţarea judeţului Arad. Cerem guvernării Boc să nu intineze memoria eroilor de la 1918 cu aplicarea unor măsuri aberante pentru ţară şi pentru judeţul Arad.  
Cerem o şansă pentru Arad, deoarece o centralizarea excesivă, cu mutarea a numeroase instituţii la Timişoara, va conduce la pierderea identităţii Aradului, blocarea dezvoltării economice a judeţului, depopularea sa şi intrarea într-un nemeritat con de umbră. Perioada 1960-1968 a fost cea mai neagră şi regretabilă perioadă pentru urbea şi judeţul nostru iar în prezent se doreşte acelaşi lucru de către actuala guvernare. Aradul a fost sufletul Marii Uniri şi va ramâne un simbol al unităţii românilor!”
, se arată în rezoluţia adoptată de Organizaţia Municipală PNL Arad.



Comentarii (4)

anonimus - la 30 11 2011 ora 23:56



Cred că încă nu ştim ce vrem cu adevărat,capitalism sau socialism mascat de tip PSD.Toate ţările cu economie performantă sunt împărţite în zone(landuri)mari.Raţionamemtul este pur economic(mă refer la economia globală).Putem încerca şi această variantă oricum nu peste multă vreme România ca stat naţional va fi o amintire(din păcate)


timpul talharilor portocalii - la 30 11 2011 ora 13:24



Comitatul Zarandului aprox.jud.Arad exista de sute de ani de ani si sau gasit jegurile portocalii sa faca la fel cum au facut comunistii in 1949 prin infintarea regiunior.Au creat haos si au stapanit complect Romania.
Oare o sa mai rabde mult Cetatenii romani.


intrebator - la 30 11 2011 ora 13:23



dar de szeged ce ati spune?nu ar suna mai bine?si asa imputitii pdl ne-au vindut ungurilor,cel putin sa profitam...


paul - la 30 11 2011 ora 10:03



sant de acord cu reg. BANAT-ui fruncea


Nume:
Comentariu:



STIRI ARAD




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891