Scrisoare deschisă pe tema pierderii unei finanţări de 1,5 milioane de euro, în cazul Podului Traian
10.11.11 de O.T.
Mişcarea Arădeană a adresat o scrisoare deschisă primarului Gheorghe Falcă şi Consiliului Local Municipal, pe tema proiectului „Reabilitarea Centrului Istoric Vechi al Municipiului Arad”, în cadrul căruia s-a pierdut suma de 1,5 milioane de euro din cauza unei decizii eronate a administraţiei locale. Redăm, în continuare, textul scrisorii deschise:
Către Primarul Municipiului Arad, dl. Gheorghe Falcă
Către Consiliul Local al Municipiului Arad
Scrisoare deschisă
Mişcarea Arădeană a luat act de faptul că decizia eronată a Primăriei Arad a costat Aradul pierderea sumei de aproximativ 1,5 milioane Euro în cadrul proiectului „Reabilitarea Centrului Istoric Vechi al Municipiului Arad”, prin nerealizarea cu bună ştiinţă a unei componente a proiectului: podul provizoriu. Intenţia primarului, dl. Gheorghe Falcă, exprimată public, a fost aceea de a redirecta această sumă către un obiectiv neaflat în cadrul proiectului: realizarea unui pod complect nou, lipit de Podul Traian.
Alături de alte ONG-uri, am avertizat la acea vreme că acest lucru este împotriva regulilor de utilizare a fondurilor europene, avertisment de care nu aţi ţinut seama. Din păcate am avut dreptate, iar Aradul a pierdut astfel, în cadrul acestui proiect, suma de 1,5 milioane Euro.
În situaţia în care petiţia noastră adresată forurilor europene ar rămâne fără obiect, suntem decişi să o retragem. Acest lucru v-ar permite dumneavoastră să angajaţi discuţii pentru folosirea acelei sume în cadrul proiectului, de exemplu pentru modernizarea a încă 1-2 străzi din Centrul Vechi. Petiţia poate fi retrasă doar în situaţia în care obiectul/cauza pentru care a fost întocmită dispare. Aceasta presupune:
- Renunţarea oficială de a construi un nou pod alipit podului Traian, exprimată public;
- Hotărâre de Consiliu privind anularea studiului de fezabilitate pentru construcţia unui pod alipit de Podul Traian şi a tuturor actelor administrative elaborate de CLM Arad şi Primar în acest sens.
- Hotărâre de Consiliu privind o rectificare bugetară ce vizează retragerea sumelor aferente studiilor, proiectelor, construcţiei sau a oricăror lucrări destinate acestui pod nou.
În continuare, alături de societatea civilă, afirmăm că dublarea secţiunii transversale a podului Traian:
- Ar atrage trafic suplimentar pe axa Romanilor – Calea Timişoarei
- Nu are sens întrucât prin BERD2 au fost îngustate cele 2 artere (Romanilor, Timişoarei) în dreptul staţiilor de tramvai (E aproape comic: dublezi podul şi îngustezi arterele din aceeaşi axă)
- Planurile urbanistice generale (PUG) prevăd realizarea unui pod suplimentar în dreptul străzii Andrei Şaguna
- Podul Traian este monument istoric, nu poate fi parazitat de o altă construcţie lipită de el.
Rămânem deschişi oricărui dialog cu administraţia atunci când acesta vizează binele arădenilor, inclusiv pe acestă temă.
Comentarii (6)
Madalin - la 12 11 2011 ora 12:13
Falca nu o sa raspunda pentru ca stie ca e vinovat de ceea ce a facut aradenilor in zona aia. Ii vine randul si lui Ghita Falca cutitul la os!
V.M. - la 12 11 2011 ora 11:59
ani de zile am ocolit prin micalaca si subcetate sa ajungem acasa si la servici. de ce ca sa isi faca d-l Falca casa cu ponton de iahturi pe Mures cu firmele care repara podul ? Eu ma incadrez la ajutorul de incalzire la salariul de mizerie pe care il am si altii isi fac vile peste vile si pontoane pentru iahturi din banii mei ? Ce se intampla cu tara si orasul asta ?
V.M. - la 12 11 2011 ora 11:55
mizeria care o fac oamenii astia cu asa zisa reparatie a podului e de nedescris. am inteles de la muncitori ca lucrarile vor fi terminate intentionat la anul ca atunci vor fi alegerile.
V.M. - la 12 11 2011 ora 11:44
D-le Cristea as dori o audienta la dvs. Am fost si la actualul primar si la prefectura dar si la d-l Gavril Popescu si nu am fost primit in audienta. Va rog daca se poate sa ma primiti dvs fiindca in altii nu mai imi pun sperante. Va rog sa imi spuneti unde va pot intalni pe dvs sau miscarea aradeana. Multumesc anticipat. Cu deosebit respect. V.M.
pt gicu - la 11 11 2011 ora 2:52
atit de timpit incat nu baga in seama un limbric ca tine ce arunca sageti veninoase online. gicule, daca era sa fiu eu Cristea, te dadeam in judecata pentru cele scrise, sunt convins ca nici macar nu ai citit articolul, dar esti unul din cei ce il ataca mereu pe acest om integru...pentru ca se tem de el.
Gicu - la 10 11 2011 ora 21:31
Claudiu Crisetea asta e prost de tot? Chiar asa de tampit este incat isi trimite scrisoari deschise singur? El de la Miscarea aradeana isi trimite scrisoare deschisa la Consiliul Local? Cat de timpit poate fi omul asta oare?
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Madalin - la 12 11 2011 ora 12:13
Falca nu o sa raspunda pentru ca stie ca e vinovat de ceea ce a facut aradenilor in zona aia. Ii vine randul si lui Ghita Falca cutitul la os!