Tânăr din Timişoara reţinut la Arad după ce a comis trei infracţiuni
02.02.12 de M.I.
Şi-a alimentat autoturismul fără să plătească, a furat plăcuţele de înmatriculare de la o altă maşină şi a condus deşi avea permisul reţinut. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani din Timişoara care şi-a alimentat autoturismul, un BMW 320 Cabrio, de la o staţie de carburanţi din municipiul Arad, situată pe Calea Radnei, după care a plecat fără să mai plătească. Reprezentanţii staţiei au sesizat poliţia care a reuşit identificarea şoferului.
Oamenii legii au constatat în urma verificărilor că timişoreanul a mai comis alte două infracţiuni. Acesta a cumpărat, în cursul zilei de 25 ianuarie, din localitatea Horia un autoturism marca BMW 320 Cabrio, radiat din circulaţie, pe care l-a condus până în localitatea Vladimirescu, unde a sustras plăcuţele de înmatriculare ale unui autoturism marca Volkswagen Golf şi le-a montat pe BMW.
Ulterior, tânărul s-a deplasat cu autoturismul la o staţie de carburanţi din municipiul Arad, unde a alimentat autoturismul cu carburant în valoare de 342,39 lei, fără a plăti.
Timişoreanul a fost reţinut de poliţişti iar în cursul acestei zile urmează să fie prezentat Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost reţinut.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.