Un stârc uriaş, "paznic" la Centrul de Vizitare Ceala
12.01.12 de M.T.
Odată cu intrarea în noul an, Centrul de Vizitare Ceala din Parcul Natural Lunca Mureşului are un nou paznic, un stârc uriaş, înalt de 4 metri. Deşi pasărea este realizată din materiale artificiale (fibră de sticlă), artistul care a lucrat la ea a creat o adevărată operă de artă, aceasta fiind extrem de reuşită. Sculptura a fost finalizată în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea infrastructurii necesare sensibilizării şi conştientizării populaţiei din Parcul Natural Lunca Mureşului”, finanţat din fonduri europene prin programul operaţional sectorial de mediu. Proiectul respectiv are o valoare de 270.000 Euro şi se implementează în perioada 2011-2012.
Stârcul cenuşiu (ardea cinerea) a fost ales să fie reprezentat în faţa centrului de vizitare, deoarece specia este caracteristică zonelor umede şi este des întâlnită în Lunca Mureşului. Angajaţii parcului sunt convinşi că, odată cu venirea primăverii şi implicit cu reînceperea vizitelor copiilor la programele de educaţie ecologică, stârcul uriaş va constitui o atracţie importantă pentru cei mici şi un bun partener de fotografie.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.