Vicepreşedintele CJA Adrian Ţolea şi deputatul Calimente se acuză reciproc de "tangenţă" cu substanţe chimice
26.01.12 de O.T.
Adrian Ţolea, secretar general al PDL Arad, susţine că declaraţiile de ieri ale deputatului Mihai Calimente (care i-a răspuns la nişte acuze) dovedesc „nu doar vocabularul de mahala, ci şi caracterul suburban pe care acesta îl arată în spaţiul public”. „Limbajul domnului Calimente dovedeşte că nu are moralitate şi că prin declaraţiile sale aflate dincolo de limita bunului simţ n-ar trebui să reprezinte cetăţenii. De asemenea, observ că mă jigneşte cu un jargon ce face referire la o substanţă chimică. Probabil şi-a însuşit aceşti termeni de când stropea cu vermorel prin vămile arădene, într-un simulacru de dezinsecţie, pe bani publici”, ripostează Adrian Ţolea.
Cât priveşte demisia fluturată în mass-media, Adrian Ţolea consideră că „dacă ar fi fost bărbat, îşi prezenta demisia oficial, la secretariatul Camerei Deputaţilor, nu în presă sau în interiorul partidului, la presiunea lui Antonescu. Dar sunt sigur că domnul Calimente va da dovadă de laşitate şi nu va demisiona cu adevărat, convins fiind că nu-l alege nimeni şi nici nu va putea să obţină un nou mandat prin calculator. E timpul să nu mai polueze mediul civic nici în judeţ, nici în Parlament şi să rămână acasă, să mai lucreze la vocabular”.
În final, Ţolea îi solicită lui Calimente „să-şi întrerupă somnul de "frumuseţe" din Parlament şi să meargă în faţa cetăţenilor din colegiul său, pentru a le spune ce-a făcut pentru oameni în cele trei mandate cât a fost parlamentar”.
De cealaltă parte, deputatul Mihai Calimente (foto) spune că Adrian Ţolea este un traseist politic. „Acest domn, care a trecut pe la toate partidele, a dat coate pentru a-şi face loc doar din ambiţie şi din dorinţa de a parveni. Calitatea morală şi cea intelectuală nu îi permit decât să aducă acuze. În ceea ce priveşte vermorelul, care este tot un fel de aurolac - Adrian Ţolea a dat cu această substanţă pe la bunică-sa prin curte. Cred că a inhalat prea mult de-a lungul timpului şi de aceea spune aceste elucubraţii. Îl invit pe domnul Ţolea să candideze împotriva mea pe orice colegiu din judeţ şi să vedem atunci cine câştigă pe bune şi cine cu calculatorul. Puteţi ieşi în stradă şi să-i întrebaţi pe primii doi oameni pe care-i întâlniţi cine este acest Adrian Ţolea şi veţi vedea că nu îl cunoaşte nimeni”, a declarat Calimente.
Comentarii (3)
@aniela - la 27 01 2012 ora 10:34
intr-adevar,ai fost prea fina;doua scursori umane,unul fost pirnaias,altul pui de activist pcr,daca ar dispare nimanui nu i-ar parea rau!
Aniela - la 27 01 2012 ora 10:23
Doi indivizi fara caracter ,din pacate acesta este tipul de politicieni care paraziteaza politica romaneasca .
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
@aniela - la 27 01 2012 ora 10:34
intr-adevar,ai fost prea fina;doua scursori umane,unul fost pirnaias,altul pui de activist pcr,daca ar dispare nimanui nu i-ar parea rau!