Flash news:
 
<< Înapoi

Subprefectul Radu Stoian a fost eliberat din funcţie în urma restructurărilor efectuate de Guvern



14.07.10 de O.T.

Guvernul a finalizat procesul de restructurare a funcţiilor de secretari de stat, la nivelul ministerelor, şi a funcţiilor de subprefecţi de la nivelul prefecturilor, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern. Între cei afectaţi de restructurare se află secretarul de stat Mircea-Ioan Cotoşman, de la Ministerul Mediului, şi subprefectul de Arad Radu Stoian.
Potrivit şefului Executivului, din cele 57 de posturi de secretari de stat, dintre care 7 vacante, vor rămâne 32 de secretari de stat. „Am semnat deja deciziile de eliberare din funcţie pentru 17 secretari de stat şi pentru 2 subsecretari de stat. Eliberarea unui post de secretar de stat de la Ministerul Administraţiei şi Interenelor se va putea face după aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, a afirmat premierul.
La nivelul prefecturilor, numărul subprefecţilor s-a redus la câte o astfel de funcţie pentru fiecare judeţ şi două funcţii pentru municipiul Bucureşti. Astfel, din cele 85 de posturi de subprefecţi, dintre care 7 vacante, vor rămâne în funcţie 43 de persoane ca subprefecţi, a anunţat primul-ministru, arătând că deciziile de eliberare din funcţie vor fi publicate mâine în Monitorul Oficial. „Deciziile de restructurare luate astăzi au avut o dublă componentă. O componentă care vizează funcţionarea mai bună a ministerelor şi a prefecturilor şi, în acelaşi timp, o componentă financiară”, a afirmat primul-ministru, precizând că pe parcursul unui an costurile legate de activitatea unui secretar de stat ajung, la nivel maximal, până la 110.000 de euro, costuri care implică salariul său, al angajaţilor de la cabinet, cheltuielile cu combustibil, deplasările şi alte cheltuielile adiacente.
În ceea ce priveşte costurile pe care le implică activitatea unui subsecretar de stat, acestea pot ajunge la 33.000 de euro pe an, iar a unui subprefect la 77.000 de euro pe an.
„Procesul de restructurare în vederea realizării unei administraţii funcţionale şi care să răspundă mai bine nevoilor cetăţenilor va continua şi în perioada următoare, astfel încât să avem un aparat bugetar bine dimensionat în raport cu nevoile statului român, ale cetăţenilor şi în raport cu ceea ce îşi poate permite statul român ca finanţare a aparatului bugetar”, a mai afirmat premierul.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a precizat că economiile bugetare care se fac anual prin eliberarea din funcţie a subprefecţi sunt de peste 2,5 milioane de euro anual, iar economiile care se vor face până la sfârşitul anului însumează peste 1 milion de euro.
În ceea ce priveşte reducerea numărului de secretari de stat şi subsecretari de stat, economiile care se vor face anual sunt de aproximativ 2 milioane de euro, iar până la sfârşitul anului economiile vor însuma peste 800.000 de euro.
În total, prin reducerea numărului de secretari de stat, subsecretari de stat şi subprefecţi, până la sfârşitul anului 2010, se fac economii de aproape 2 milioane de euro, iar pe parcursul unui an economiile realizate vor fi de 4,5 -5 milioane de euro.
„Au fost făcute reevaluări ale competenţelor unor secretari de stat, astfel încât avem trei secretari de stat care vor lucra cu alţi miniştrii, respectiv cu primul-ministru. Domeniile coordonate de secretarii de stat care au fost eliberaţi din funcţie vor fi redistribuite de către miniştrii secretarilor de stat care rămân în ministere”, a mai precizat Ioana Muntean.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat numele secretarilor de stat şi ale subsecretarilor de stat care vor fi eliberaţi din funcţie în urma deciziilor luate astăzi de Guvern.

1. MINISTERUL ECONOMIEI:
1. Tudor Şerban - energie si resurse minerale
2. Maria Pârcălăbescu - comert exterior
3. Irinel Cristu - IMM-uri mediu de afaceri
 

2. MINISTERUL FINANŢELOR
1. Graţiela Iordache

3 . MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI TURISMULUI:
1. Sorin Munteanu
2. Barna Tanczos (urmând să fie numit secretar de stat la Ministerul Agriculturii)
3. Subsecretar de stat: Ion Sterian

4. MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE :
1. Danuţ Apetrei
2. Peter Andrei Haschi
3. Barna Tanczos (eliberat din funcţie de la Ministerul Dezvoltării, numit la Ministerul Agriculturii)

5. MINISTERUL MUNCII
1. Dumitru-Nicu Cornoiu

6. MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
1. Bogdan Mazuru
2. Călin-Radu Ancuţa

7. MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
1. Marius Tiberiu Martinescu - Secretar de Stat pentru Reforma Administratiei Publice
2. Chestor de politie Irina Alexe - Secretar de Stat pentru Relatia cu Parlamentul
3. Liviu Gradinaru - Subsecretar de Stat pentru Comunitatile Locale
4. Eliberarea unui post de secretar de stat de la MAI se va putea face după aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

8. MINISTERUL JUSTIŢIEI
1. Rodica Constantinovici

9. MINISTERUL TRANSPORTURILOR
1. Anton Marin - (va fi numit secretar de stat la Ministerul Mediului)
2. Popa Gheorghe

10. MINISTERUL MEDIULUI
1. Mircea-Ioan Cotoşman
2. Dan Cârlan
3. Marin Anton (va fi numit secretar de stat la Ministerul Mediului, în prezent la Ministerul Transporturilor)

11. MINISTERUL EDUCAŢIEI
1. Baba Cătălin Ovidiu (va fi numit secretar de stat în aparatul de lucru al Primului-ministru, având în vedere că Hinţea Călin şi-a dat demisia din motive personale.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a mai precizat că sunt patru ministere la care nu au intervenit modificări, întrucat acestea nu aveau decât câte doi secretari de stat sau chiar un singur secretar de stat. Acestea sunt Ministerul Sănătăţii, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Apărării Naţionale – care au câte doi secretari de stat şi Ministerul Culturii, care are un singur secretar de stat.
 



Comentarii (1)

parere - la 14 07 2010 ora 23:13



de un om care si-a facut bine treaba nu mai e nevoie. bine ca ramane Levente ca nu zice nici pas si e si el pe acolo ca trebuie sa aiba si UDMR pe cineva!


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
ineuan în 24.05.12
se vorbeste ca inainte cu doua zile de pronuntarea de la alba,primarul chefui ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891