SURSE: Războiul din PDL Arad se prelungeşte şi se acutizează!
10.01.12 de O.T.
Războiul din PDL Arad nu numai că se va acutiza, ci se va şi prelungi, afirmă surse din tabăra democrat-liberalilor. Astfel, există toate şansele ca lucrurile şi, implicit, războiul dintre tabăra Seculici şi Falcă-Ioţcu, să nu fie limpezite la şedinţa Biroului Permanent Judeţean din 14 ianuarie. Pentru cei care au urmărit fenomenul din interiorul PDL, lucrurile iau o întorsătură bizară, mai ales că, până marţi, se vorbea, sau erau lansate zvonuri legate de o retragere a lui Gheorghe Seculici din competiţia (cu Nicolae Ioţcu) în ceea ce priveşte nominalizarea candidatului PDL la Consiliul Judeţean Arad.
Pe surse, aflăm că Bucureştiul a intervenit în acest sens la PDL Arad, astfel încât desemnarea candidatului să nu mai fie atât de presantă pentru cei care ar fi putut-o hotărî, mai ales că de-a lungul ultimelor zile am asistat la lovituri sub centură (mai mult sau mai puţin vizibile) la adresa susţinătorilor lui Nicolae Ioţcu sau Gheorghe Seculici. Cu alte cuvinte, la şedinţa din 14 ianuarie, membrii Biroului Permanent Judeţean se vor privi în ochi, încercând fiecare să desluşească în ce ape se scaldă celălalt! Iar războiul va continua, antrenând eventual şi alte instituţii care ar putea, la o adică, să facă diferenţa...
Comentarii (10)
pacifistul - la 12 01 2012 ora 7:54
este pacat ca o organizatie asa putrnica din tara sa ajunga sa-si renege omul de suflet si de bine care este GH. SECULICI. Suntem alaturi de omul de echilibru aPDL,GH SECULICI
@pacat - la 11 01 2012 ora 24:45
nu se balacareste pt. o functie la consiliu, e o chestiune de principiu.
@pacat - la 11 01 2012 ora 8:40
care "domn"????
pt. simand - la 11 01 2012 ora 8:17
cine dracu e ceausescu de simand mai omule?
pacat - la 11 01 2012 ora 8:15
deci chiar nu stiu de ce a ajuns domnul Seculici sa se balacareasca pt. o functie la Consiliu
catre,catre,, simand,,, - la 10 01 2012 ora 21:48
de la coada vacii pleaca stampila primariei
altcinevA - la 10 01 2012 ora 21:41
Seculici rulzzzzzzzzzzzzzzz
catre "Simand": - la 10 01 2012 ora 21:17
Ce are coada vacii cu stampila primariei?
simand - la 10 01 2012 ora 20:35
ati facut o greseala enorma.In loc sa ne ajutati sa scapam de ceausescu de simand ne batem intre noi.gresit
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
pacifistul - la 12 01 2012 ora 7:54
este pacat ca o organizatie asa putrnica din tara sa ajunga sa-si renege omul de suflet si de bine care este GH. SECULICI. Suntem alaturi de omul de echilibru aPDL,GH SECULICI