Flash news:
 
<< Înapoi

Târnova vrea să încurce şi Pâncota



14.04.10 de Adi Dumitru

Etapa trecută, liderul Frontiera Curtici a pierdut surprinzător pe terenul echipei pregătite de Ioan Farcaş. Profitând de victoria obţinută la masa verde în faţa celor de la Lipova, Şoimii Pâncota s-a apropiat la un singur punct de Curtici. Mâine, de la ora 17, Avântul Târnova dă piept cu echipa pâncotană, într-o partidă extrem de importantă pentru configuraţia finală a clasamentului. „Nu au câştigat pentru noi, au câştigat pentru ei, au jucat doar pentru ei. În plus de asta, nu putem spune că celelalte echipe ne-au ajutat pe noi, mai degrabă Curticiul s-a împiedicat singură. Au jucat foarte slab în acest retur şi astfel ne-am putut apropia la un singur punct de ei. Sincer, eu nu mai speram că îi putem ajunge din spate, când aveam nouă puncte diferenţă. Dar, încetul cu încetul, ne jucăm şansa”, ne-a declarat Dan Boloş, antrenorul Pâncotei.
„Cu Frontiera trebuie să recunoaştem că ne-a ieşit foarte bine totul. Nu ştiu ce ar fi fost dacă ne-ar fi condus ei, dacă am mai fi putut câştiga meciul. Aşa, conducând noi, ne-am putut organiza mult mai bine”, a precizat Ioan Farcaş, tehnicianul Târnovei. Dar, partida de etapa trecută a fost uitată şi acum toate gândurile se îndreaptă spre disputa de mâine. „Va fi un meci greu, dar din câte am înţeles au şi ei probleme financiare. Noi vom juca la victorie, vedem ce o să iasă, a punctat Boloş.
De cealaltă parte, Ioan Farcaş (foto) cunoaşte foarte bine echipa din Pâncota, având în vedere că a fost mulţi ani în preajma acestei formaţii. „Va fi mai greu decât la meciul cu Frontiera Curtici pentru că jucăm în deplasare. Cunosc bine Pâncota, ştiu că acasă sunt foarte greu de bătut. Dacă nu stai bine pe teren reuşesc să îţi facă foarte mari probleme. Sunt, într-adevăr, probleme financiare, dar ne vedem de treabă, facem antrenamente şi încercăm să asigurăm condiţii bune. Nu vrem să fim arbitri în această luptă pentru promovare, vrem doar să practicăm un fotbal cât mai bun”, a precizat Ioan Farcaş.
De la Pâncota e posibil să absenteze Oaidă, care acuză dureri la genunchi în timp ce Avântul Târnova va evolua în efectiv complet.

Formaţii probabile:
Pâncota: Bordea - Tuleu, Schmidt, Banilievici, Lăcătuş - Bulzan, Ponta, Boloş, Greholea - Morar, Bilan
Târnova: Marinca - Crişan, Arman, Beuca, Rus - Gâlcă, Georgiu (foto), Brânduşe, Goldiş - Roşuţ, Burian
Arbitri: Cristian Burza - Paul Ardelean, Dumitru Buică.
Observator AJF: Nicolae Ardelean



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Dakay în 25.05.12
Asa da!
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891