<< Înapoi
"Trebuie să câştigăm"
27.05.10 de Adi Dumitru
Cu acest gând a plecat ACU Arad spre Rovinari, acolo unde vor întâlni în etapa de mâine pe Jiul. Formaţia de pe Valea Jiului ocupă locul şapte în clasament, cu 39 de puncte şi în etapa precedentă a reuşit un egal pe terenul liderului Pandurii II.
„Îmi aduc aminte de meciul din tur, când am reuşit doar o remiză. Sunt o formaţie foarte bună pentru Liga a III-a, din câte am înţeles la anul vor ataca şi ei promovarea. Dar, din ce am văzut, sunt o formaţie care se descurcă mult mai bine în deplasare decât pe teren propriu. Însă vrem doar victoria, asta e clar, dacă dorim să promovăm, trebuie să câştigăm mâine. Orice alt rezultat pe care l-am obţine ar fi negativ“, ne-a declarat Costel Bogoşel. Antrenorul studenţilor arădeni nu se poate baza pe Aldea şi Mărkuş, ambii suspendaţi. „Mărkuş a fost eliminat la partida juniorilor republicani. Aceştia s-au calificat în semifinalele campionatului naţional, unde vor întâlni pe Metalul Constanţa. Toţi juniorii care fac parte şi din lotul echipei mari nu au participat la ultimul joc, venind la Arad“, a mai menţionat Bogoşel. Astfel, antrenorul celor de la ACU ar putea trimite pe teren următorul prim unsprezece: Rusu – Bilia, Nicolau, Miculescu, Lupu – Jivan, Bota, Ciubăncan, Lintaru – Dochiţa, Roşca. Comisia Centrală de Arbitraj a delegat următoarea brigadă la această partidă: Sorin Tarcea – Flaviu Damaschin, Dan Gabriel (toţi Timişoara). Observatori vor fi Vasile Lungu din Sibiu şi Lică Movilă din Bucureşti.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
Dakay în 25.05.12 |
|
Asa da! |
|
|
pentru Belzebut în 24.05.12 |
|
\"Puscarie\" nu se scrie ca
\"Primarie\". |
|
|
aradeanu\' în 24.05.12 |
|
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ... |
|
|
kkt cu mac în 24.05.12 |
|
nico suji pula |
|
|
Gogu în 24.05.12 |
|
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ... |
|
|
Virgil Florea în 24.05.12 |
|
Pentru Nico..
Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ... |
|
|
nico în 24.05.12 |
|
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ... |
|
|
Eugen în 24.05.12 |
|
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ... |
|
|
nico în 24.05.12 |
|
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ... |
|
|
belzebut în 24.05.12 |
|
La primarie cu falca la primarie |
|
|
|