Tribunalul Timiş a decis: 16 ani de închisoare pentru studenţii criminali de la Facultatea de Medicină
11.05.10 de D.R.
Carmen Bejan şi Sergiu Florea, cei doi studenţi la Facultatea de Medicină acuzaţi că au omorât şi tranşat un bărbat de etnie rromă, au fost condamnaţi de Tribunalul Timiş la 16 ani de închisoare. Judecătorul a decis menţinerea acuzaţiilor de omor şi profanare de morminte pentru amândoi tinerii, asta deşi avocatul lui Carmen Bejan a cerut achitarea clientei sale şi asta pentru că, potrivit acesteia, tânăra a participat doar la transportarea cadavrului nu şi la omor şi la tranşare.
Anul trecut, în luna august cei doi l-au omorât şi tranşat pe Trifu Schrotu, un rrom de 65 de ani din Timişoara, într-o cameră din căminul de la Medicină, după care l-au înghesuit într-o valiză care a fost dusă în portbagajul maşinii victimei.
Comentarii (2)
aradean - la 12 05 2010 ora 8:31
Draga D.R.,
pacat ca nu ai scris si de faptul ca Sergiu si Carmen au fost condamnati si pentru plata a 125.000 euro daune morale (pt ce?) familiei gunoiului de Schrotu si de asemenea 35.000 euro (!!!!!!!!!!)- cheltuieli materiale cu inmormantarea.
L-or fi ingropat in aur?
La fel de nesimtiti ca neamurile lui Schrotu sunt si judecatorii care au dat o asemnea sentinta.
Nu ca cei doi copii nu ar fi vinovati......
Angela - la 11 05 2010 ora 20:50
nici nu stiu ce mai zic de copiii astia... 16 ani pentru o clipa de ratacire. Altii din crima organizata iau mai putin pentru infractiuni mai groaznice decat au facut astia doi sarmanii... si-au distrus viata.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
aradean - la 12 05 2010 ora 8:31
Draga D.R.,
pacat ca nu ai scris si de faptul ca Sergiu si Carmen au fost condamnati si pentru plata a 125.000 euro daune morale (pt ce?) familiei gunoiului de Schrotu si de asemenea 35.000 euro (!!!!!!!!!!)- cheltuieli materiale cu inmormantarea.
L-or fi ingropat in aur?
La fel de nesimtiti ca neamurile lui Schrotu sunt si judecatorii care au dat o asemnea sentinta.
Nu ca cei doi copii nu ar fi vinovati......