Flash news:
 
<< Înapoi

Ţucudean: "Nu i-am desconsiderat"



29.03.10 de Adi Dumitru

UTA s-a impus greu la Covaci, în faţa ultimei clasate, câştigând cu scorul de 1-0. Nu diferenţa de scor a fost cea care a dezamăgit, ci prestaţia pe alocuri foarte modestă a jucătorilor UTA-ei. „A fost şi un teren greu şi am avut parte şi de adversari foarte ambiţioşi. Am fost însă atenţi şi noi, nu i-am desconsiderat, nu i-am privit de sus pentru că erau pe ultimul loc. E posibil ca jocul nostru mai slab să fie datorat şi datorită faptului că nu am jucat multe meciuri oficiale, noi suntem pe primul loc la partidele amicale din păcate. Dar acesta e sistemul competiţional, nu avem ce să facem”, ne-a declarat George Ţucudean. Juniorul din atacul UTA-ei a reuşit să înscrie - cu emoţii - golul care a dus cele trei puncte la Arad. În primă fază, şutul atacantului arădean a fost respins de Smaranda, însă mingea a revenit la Ţucudean care a reluat balonul cu capul în plasă. „Nu ştiu unde l-am lovit în prima fază, dar am urmărit mingea şi am înscris. Am auzit că s-a spus că aş fi faultat în atac, însă eu nici măcar nu l-am atins pe portar când am lovit mingea a doua oară”, a descris faza golului Ţucudean. Atacantul „Bătrânei Doamne” a fost în prim plan şi în sfârşitul primei reprize când a avut un duel în careu cu un adversar, duel în urma căruia utiştii au solicitat penalty. „I-am luat faţa fundaşului, după care m-a bruscat şi nu am mai putut să ajung la minge. Cred că se putea da penalty, dar asta a fost decizia arbitrului”, a mai menţionat Ţucudean.
Eliminarea lui Batin din ultimul minut a făcut ca UTA să rămână cu doar doi atacanţi valizi pentru partida de vineri, cu Şimleul Silvaniei. Astfel, speranţele arădenilor pentru un gol marcat de UTA în poarta adversarilor vineri sunt puse în George Ţucudean. „Nu ştiu dacă va fi o presiune mare pentru mine, la fel a fost situaţia şi în returul trecut de campionat, când nu eram mulţi atacanţi. O să joace şi Pecarov, sper să înscrie şi el, dar şi eu”, a încheiat Ţucudean junior.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Dakay în 25.05.12
Asa da!
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
belzebut în 24.05.12
La primarie cu falca la primarie
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891