Tunisieni reţinuţi cu focuri de armă în apropierea Vămii Nădlac
21.05.11 de D.T.
Poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să facă uz de armă pentru a opri trei bărbaţi din Tunisia care încercau să treacă ilegal graniţa. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad, cei trei au fost depistaţi în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.50, de o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac în timp ce se deplasau pe jos spre Ungaria. „Cei în cauză au fost reţinuţi la aproximativ 20 de metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Nădlac, în vegetaţia din apropierea frontierei. Pentru reţinerea persoanelor în cauză, lucrătorii noştri au făcut uz de armă, trăgând în plan vertical două focuri, întrucât cei în cauză au ignorat somaţiile verbale făcute de poliţiştii de frontieră”, a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni tunisieni, cu vârste cuprinse între 24 şi 27 ani, care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu un autoturism de ocazie până în localitatea Nădlac, de unde au continuat călătoria pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbaţilor şi a cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.