Un arădean şi-a omorât copilul în vârstă de numai o lună, lovindu-l de marginea patului!
06.06.10 de D.R.
Un copil de numai o lună a fost ucis cu bestialitate chiar de tatăl său. Tragicul incident a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în casa în care bărbatul împreună cu partenera sa şi cei patru copii stăteau în chirie. Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 35 de ani şi-a ucis bebeluşul lovindu-l de dosul patului.
Se pare că totul ar fi pornit de la o ceartă între acesta şi partenera sa pe care bărbatul o bănuia de infidelitate, spunând că bebeluşul nu era copilul lui. Martori la incident au fost şi două persoane care locuiesc în acelaşi imobil. Acestea povestesc că agresorul care era băut şi extrem de furios a început să lovească cu copilul de marginea unui pat.
Văzând că agresorul nu poate fi oprit, unul dintre locatari a anunţat autorităţile. Cadrele medicale ajunse la faţa locului l-au dus pe bebeluş la spital. Potrivit medicilor de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad băieţelul a ajuns în stare foarte gravă, era în comă iar la scurt timp a decedat în urma unui stop cardiac.
Agresorul a fost arestat, pe numele acestuia instanţa eliberând un mandat pe o perioadă de 30 de zile, bărbatul fiind acuzat de omor calificat.
Comentarii (3)
O.T. - la 06 06 2010 ora 22:28
Nu inteleg care e problema. la scoala te invata sa faci asta. la scoala de jurnalism ma refer, nu la scoala de amatorism si anti-gramatica...
copiat de la tv - la 06 06 2010 ora 9:31
asa e cand stai si copiezi stirea la tv nu ai toate amanuntele precum localitatea in care s/a petrecut , o declaratie de la politie . am vazut la tv si e fix la fel aici
Soso - la 06 06 2010 ora 8:38
cand citesc asemenea stiri regrec ca nu avem in codul penal pedepsa cu moartea!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
O.T. - la 06 06 2010 ora 22:28
Nu inteleg care e problema. la scoala te invata sa faci asta. la scoala de jurnalism ma refer, nu la scoala de amatorism si anti-gramatica...