UPDATE: Poliţiştii învinuiţi de luare de mită şi angajata CNADN au fost reţinuţi pentru 24 de ore
14.10.10 de D.T.
Zece poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi o angajată a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADN) au fost audiaţi pe tot parcursul zilei de vineri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Conform procurorului de caz, Lucian Dolcu, oamenii legii şi angajata de la „Drumuri” sunt învinuiţi de săvârşirea infracţiunii de luare de mită în mai multe cazuri referitoare la încălcarea legislaţiei rutiere. UPDATE1: „Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad efectuează cercetări faţă de 11 învinuiţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită. Pe baza probatoriului administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în perioada mai – septembrie 2010, învinuiţii, agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au pretins şi primit de la diferiţi participanţi la traficul rutier sume de bani cuprinse între 20 şi 100 de euro, precum şi alte foloase materiale, în scopul de a nu constata neregulile sesizate şi a nu lua măsurile legale corespunzătoare. Acţiunile s-au desfăşurat în colaborare cu Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad. În prezent învinuiţii sunt audiaţi în vederea dispunerii unor eventuale măsuri preventive”, se arată într-un comunicat de presă remis de Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. UPDATE2: Cei 10 poliţişti şi angajata CNADN care au fost audiaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reţinuţi pentru 24 de ore în baza unei Ordonanţe de reţinere. Aceştia urmează să fie prezentaţi vineri dimineaţă judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.
Comentarii (5)
Roli - la 14 10 2010 ora 22:22
eu cred pana la urma ca si astia sunt plevusca, cum bine a lasat sa se inteleaga cel care semneaza Sabin. Cine ia grosul in ziua de azi nu are de-a face cu legea ca o cumpara sau nu i se aplica din motive de gasca si de apartenenta la un anumit grup... Va mai mira faptul ca din tara asta pleaca toati oamenii cinstiti si raman canaliile?
sabin - la 14 10 2010 ora 22:15
Acuma,la cine mai sunati voi cand va fura hotii din masini? la „finatistii“ cinstiti de la tot felul de gărzi, pe care „nimeni“ nu i-a prins cu spaga (aia MAREEEEE...)nu-i asa? că la 112 s-ar putea sa vie... de astia cu spaguta mica! de fapt se stie că... marimea face diferenţa, ha, ha ha!
avocatul diavolului - la 14 10 2010 ora 21:42
au apelat la Ionita avocat. el e cel care sta jos din cate se vede aici. o sa-i scape ca se stie. ha ha cate tevatura! o sa vedeti!
aradan - la 14 10 2010 ora 20:17
de ce nu dati nume sa stie toata lumea cine sunt spagarii?
e - la 14 10 2010 ora 17:59
http://www.cotidianul.ro/ 126305 - Gheorghe _ Falca _ nasul _ ministrului _ de _ Interne _ a _ fugit _ de _ la _ locul _ accidentului
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureĹźan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Roli - la 14 10 2010 ora 22:22
eu cred pana la urma ca si astia sunt plevusca, cum bine a lasat sa se inteleaga cel care semneaza Sabin. Cine ia grosul in ziua de azi nu are de-a face cu legea ca o cumpara sau nu i se aplica din motive de gasca si de apartenenta la un anumit grup... Va mai mira faptul ca din tara asta pleaca toati oamenii cinstiti si raman canaliile?