UTA a pierdut în faţa propriilor suporteri iar promovarea devine un vis tot mai îndepărtat
19.05.10 de Adi Dumitru
Toate speranţe arădenilor de promovare s-au văzut stinse de ploaie, care a curs necontenit miercuri seara pe stadionul „Francisc Neumann“. Arădenii au pierdut al doilea derby consecutiv şi trebuie să obţină victorii în toate partidele rămase pentru a mai spera la Liga I. Partida a început cu UTA în atac, dar Tobă nu a reuşit să înscrie dintr-o poziţie extrem de favorabilă. Minutul 15 a adus însă golul oaspeţilor, Lemnaru pasând cu capul la şase metri de unde Acosta a reluat nestingherit în poartă. Golul primit a însemnat un şoc extrem de puternic pentru arădeni, care doar cinci minute mai târziu au încasat încă unul. Toc şi Pascariu s-au invitat reciproc să respingă un balon, Lemnaru a preluat şi a şutat superb de la 23 de metri sub vinclu. Ionuţ Popa a încercat să schimbe din mers lucrurile, efectuând două schimbări în minutul 34, dar degeaba. Arădenii nu au reuşit să îşi creeze ocazii, în timp ce clujenii au controlat de la distanţă partida.
În partea a doua, UTA a forţat dar Tobă, Batin sau Nădăban nu au reuşit să înscrie. Ba mai mult, în minutul 76 Lemnaru a punctat pe contraatac pentru 3-0. Golul lui Pecarov, venit în minutul 89, nu a adus decât puţină fericire în rândul utiştilor. Aşadar, UTA a pierdut cu scorul de 3-1 şi are şanse mici de a mai ajunge în prima ligă.
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Nico - la 20 05 2010 ora 13:21
Am pierdut asta este, mai avem inca cateva meciuri de jucat...dar ce ma enerveaza ii Gica contra comentatorul alias Seba Siclovan! Lasa-ne, lasa-ne...