Flash news:
 
<< Înapoi

UTA a remizat cu Dacia Mioveni iar Ionuţ Popa a fost apostrofat de fani



30.04.11 de O.T.

UTA n-a reuşit să treacă pe teren propriu, sâmbătă seara, de Dacia Mioveni, la capătul unui meci în care arădenii – care au jucat în 10 oameni din minutul 28 – au dat dovadă de sacrificiu şi dăruire iar oaspeţii au arătat că nu au faţă de Liga I. Partida s-a terminat cu scorul de zero la zero, ambele tabere fiind nemulţumite de rezultat. Arădenii ar fi dorit să învingă în faţa propriilor suporteri, însă eliminarea lui Varga le-a stricat planurile. De cealaltă parte, dacă ar fi bătut UTA, Dacia Mioveni ar fi profitat de pasul greşit al celor de la Petrolul Ploieşti, care au remizat pe teren propriu cu Gaz Metan CFR Craiova. De remarcat, că antrenorul oaspeţilor, Ionuţ Popa, a fost nevoit să îndure reproşurile venite din partea suporterilor arădeni, care l-au acuzat în permanenţă că a trădat UTA. La partidă au asistat aproximativ 1000 de spectatori.
Cealaltă echipă arădenă de Liga a II-a, ACU Arad, a pierdut în deplasare, la FC Argeş, cu scorul de 1-0. Studenţii arădeni au luat gol în ultimul minut de joc, la capătul unei partide reuşite, în care s-au jucat cu ocaziile.



Comentarii (1)

mercenar - la 30 04 2011 ora 22:53



Ionut Popa este un mercenar la fel ca oricare altul. Astea cu UTA cu cat tine el la Arad sunt povesti nea Popica... Ne-am lamurit anul trecut!


Nume:
Comentariu:



TOP NEWS




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Dana în 25.05.12
omul acesta face parte din categoria \"mari romani\". el, nu Basescu,Falca si ...
Dakay în 25.05.12
Asa da!
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891