Flash news:
 
<< Înapoi

UTA e cu gândul doar la victorie



26.03.10 de Adi Dumitru

După trei săptămâni de pauză, „Bătrâna Doamnă” va diputa din nou o partidă oficială. Mâine dimineaţă, de la ora 11, UTA va întâlni - în deplasare - pe Fortuna Covaci. Chiar dacă gazdele sunt lanterna roşie a seriei de Vest a Ligii a doua, partida nu se anunţă a fi una uşoară. „Jucăm cu UTA, o echipă de mare tradiţie pe care o respectăm, dar vom încerca să câştigăm. Avem obiective cu totul diferite, arădenii vor să promoveze, noi dorim să ne menţinem în acest eşalon. Sper ca ambele echipe să realizeze un adevărat spectacol fotbalistic sâmbătă”, ne-a declarat antrenorul Covaciului, Remus Steop. Formaţia din judeţul Timiş nu se confruntă cu nicio problemă de lot şi poate alinia cel mai bun prim unsprezece. De cealaltă parte, UTA nu îşi poate propune altceva decât victoria în confruntarea cu Fortuna Covaci. Un success ar menţine echipa arădeană pe locurile fruntaşe ale clasamentului, având în vedere că toţi utiştii îşi doresc promovarea în acest sezon. „La Covaci mă interesează mai ales punctele şi atitudinea   băieţilor mei. Le-am spus că voi pleca în timpul meciului de la teren dacă nu au determinare şi ambiţie şi nu glumesc”, a declarat Ionuţ Popa despre această partidă. Disputa se anunţă a fi una cu scântei şi în ceea ce priveşte spectatorii. Chiar dacă cei de la Covaci au anunţat că vor primi doar 100 de arădeni în tribunele micuţului stadion, se pare că de la Arad vor pleca cu mult mai mulţi. Exista de asemenea riscul unor incidente între fanii arădeni şi cei ai hibridului FC Timişoara, având în vederea apropierea oraşului de pe Bega de satul Covaci.

Formaţii probabile:

Fortuna Covaci: Smaranda - Miheţ, Uzun, Parfenie, Vodiţă - Lungu, Străuţ, Trandu, Ganea - Gheju, Suciu
UTA: Bălgrădean - Mihuţ, Popuca, Manea, Buican - Drida, Mitu, Chindriş, Nădăban - Batin, Ţucudean
Arbitri: Cătălin Buşi (Râmnicu Vâlcea) - Gabriel Bărjac (Zalău), Ioan Ciocănea (Sibiu)
Rezervă: Dorin Voina (Reşiţa)
Observatori: Dan Jiga (Bistriţa), Adrian Cocoş (Reşiţa)
 



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Dana în 25.05.12
omul acesta face parte din categoria \"mari romani\". el, nu Basescu,Falca si ...
Dakay în 25.05.12
Asa da!
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891