Flash news:
 
<< Înapoi

UTA - Internaţional Piteşti în Liga I, o glumă bună



10.07.10 de A.D.



În această dimineaţă a apărut o informaţie conform căreia cele două cluburi ar urma să fuzioneze, iar hibridul rezultat să evolueze pe prima scenă a fotbalului românesc din această toamnă. Totul a plecat de la o discuţie telefonică între Giovanni Catanzariti şi Benone Lazăr, oamenii care conduc cele două cluburi. Cei doi au discutat despre un posibil transfer al lui Predrag Pocuca la gruparea piteşteană. Discuţia a curs spre o propunere glumeaţă, dacă nu chiar fantezistă, făcută de Benone Lazăr. Acesta i-ar fi propus lui Giovanni să mute echipa Internaţional Piteşti la Arad din noul sezon. Condiţiile pe care partea arădeană ar fi trebuit să le îndeplinească ar fi fost următoarele: asigurarea a 1,5 milioane de euro la bugetul clubului şi contribuţia cu 50% la fondul de salarii lunar, condiţii imposibile pentru un club aflat în situaţia UTA-ei.

Zvonul a fost însă negat de Benone Lazăr, patronul celor de la Internaţional Piteşti, care ne-a declarat în urmă cu câteva minute: „Nu o să vin niciodată la Arad cu echipa, eu în primul rând îmi văd de afacerile mele şi după aceea mă gândesc şi la fotbal. Nu ştiu ce s-a spus exact de o asemenea colaborare, dar din punctul meu de vedere nu e nimic adevărat“.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Dana în 25.05.12
omul acesta face parte din categoria \"mari romani\". el, nu Basescu,Falca si ...
Dakay în 25.05.12
Asa da!
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
nico în 24.05.12
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891