<< Înapoi
UTA - Keckesmet 4-2
06.02.10 de Adi Dumitru

Sâmbătă a avut loc prima ediţie a Memorialului „Marian Sinescu”. După refuzul celor de la Victoria Brăneşti, UTA a întâlnit echipa maghiară de prima ligă, FC Keckesmet. Arădenii au început în forţă partida şi în minutul 7 au deschis scorul, Batin reuşind să îl învingă pe portarul advers cu un şut de la circa 16 metri. Oaspeţii au revenit însă în joc şi, după o greşeală a apărării utiste, Csordaş a reluat cu capul de la 11 metri în plasa porţii apărate de Cristi Bălgrădean. UTA a revenit însă la conducerea jocului, Marius Chindriş reuşind să puncteze pentru 2-1 cu un şut plasat de la marginea careului mare. La pauză s-a intrat cu scorul de 2-1 pentru utişti, care au dominat fără probleme prima parte. La reluare, cu garnitura aproape schimbată, UTA a mai punctat de două ori. Mai întâi, Ştreangă a reluat cu capul în plasă o centrare din corner a lui Purece, pentru ca cireaşa pe tort să fie aşezată de Pecarov. Acesta a marcat pentru 4-1 cu o foarfecă de la 20 de metri, portarul maghiarilor fiind ieşit din poartă. Keckesmet a punctat cu câteva minute înainte de final, atacantul de culoare Dudu reluând cu latul din interiorul careului mic. Astfel, UTA s-a impus cu scorul de 4-2 la capătul unei partide disputate în faţa a 200 de spectatori şi pe o vreme total nefavorabilă fotbalului.
UTA: Bălgrădean (70 - Bujor) - Mihuț (46 - Copil), Manea (80 - Draia), Buican (55 - Ştreangă), Eze (55 - Roman) - Drida (55 - Purece), Chindriș (55 - Apostol), M. Mitu (55 - Benzar), Nădăban(80 - Botiş) - Batin (46 - Pecarov), Țucudean (46 - Drăgan).
Kecksemeti: Lăzureanu - Szabolcs, Attila, Lambulich, Farkas - Cukic, Bagi, Bertus, Gabor - Montvai, Csordas. Au mai jucat: Koncz, Nemedi, Heghedus, Nenyhart, Franci, Dudu
Au arbitrat: Răzvan Cadar - Alina Mihoc, Marius Alexa
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
Dana în 25.05.12 |
|
omul acesta face parte din categoria \"mari romani\". el, nu Basescu,Falca si ... |
|
|
Dakay în 25.05.12 |
|
Asa da! |
|
|
pentru Belzebut în 24.05.12 |
|
\"Puscarie\" nu se scrie ca
\"Primarie\". |
|
|
aradeanu\' în 24.05.12 |
|
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ... |
|
|
kkt cu mac în 24.05.12 |
|
nico suji pula |
|
|
Gogu în 24.05.12 |
|
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ... |
|
|
Virgil Florea în 24.05.12 |
|
Pentru Nico..
Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ... |
|
|
nico în 24.05.12 |
|
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ... |
|
|
Eugen în 24.05.12 |
|
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ... |
|
|
nico în 24.05.12 |
|
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ... |
|
|
|