<< Înapoi
UTA – Mureşul Deva 4-1
11.05.10 de Adi Dumitru

Chiar dacă a venit după o perioadă de o lună de zile fără meci oficial, gruparea arădeană a reuşit să câştige lejer partida din această seară. Utiştii nu au început însă foarte bine partida, devenii având posesia în primele zece minute. Încetul cu încetul, arădenii au preluat controlul disputei şi au trecut în ofensivă. Astfel, în minutul 13, George Ţucudean a nimerit transversala după un şut expediat din unghi. Patru minute mai târziu, Mitu a executat o lovitură liberă de la 17 metri, iar portarul Moldovan a reuşit să respingă de sub bară. Minutul 24 a adus primul gol al partidei. Batin a centrat de pe partea stângă, Tobă a şutat din voleu, portarul Devei a reuşit să respingă în faţă, iar balonul s-a lovit de Dosan, mingea scurgându-se în poartă. Peste zece minute, arădenii s-au distanţat pe tabela de marcaj. Tobă a centrat de pe partea stângă, Ţucudean a aşezat cu capul pentru Batin, care a înscris de la şapte metri cu un şut plasat. La pauză nu s-a intrat însă cu scorul de 2-0 pentru UTA, pentru că oaspeţii au redus din diferenţă. Chiar la ultima fază, Dan a şutat de la opt metri şi l-a învins pe Bălgrădean.
Partea a doua a început cu UTA în ofensivă iar acest lucru s-a văzut pe tabela de marcaj. În minutul 54, Bălgrădean a degajat puternic, Tobă a urmărit balonul şi l-a învins pe Moldovan cu un lob de la 14 metri. Până la final, UTA a mai punctat odată. În minutul 79, Nădăban a pătruns în careu şi cu un şat din lateral l-a învins pentru a patra oară pe portarul Devei. „Bătrâna Doamnă“ s-a impus cu scorul de 4-1 în faţa Devei şi a trecut pe primul loc în clasament, la capătul unei partide în care a forţat exact doar când a avut nevoie.
Formaţii:
UTA: Bălgrădean - Mihuţ, Pascariu, Pocuca, Buican - Drida, Chindriş (46 Apostol), Mitu (76 Purece), Tobă – Batin (66 Nădăban), Ţucudean. Director tehnic: Ionuţ Popa.
Deva: Moldovan – Opriceană (Golguţ 46), Goia (68 Petresc), Dosan, Câmpean (71 Bocman) - J. Vajda - Grigoruţă, Al. Dan, Târnovean – Apetrei - Bajko. Antrenor: Gheorghe Barbu.
Arbitri: Florin Ghimbăşan (Braşov) - Ioan Daniel Ciocănea (Sibiu), Silviu Cătălin Haramuz (Reşiţa).
Cartonaşe galbene: Mihuţ 30, Batin 41, Tobă 53, Mitu 72 / Apetrei 61.
Observatori FRF: Laszlo Sajtos (Sibiu) şi Valer Vancea (Oradea).
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
|
|
|
|
Dana în 25.05.12 |
|
omul acesta face parte din categoria \"mari romani\". el, nu Basescu,Falca si ... |
|
|
Dakay în 25.05.12 |
|
Asa da! |
|
|
pentru Belzebut în 24.05.12 |
|
\"Puscarie\" nu se scrie ca
\"Primarie\". |
|
|
aradeanu\' în 24.05.12 |
|
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ... |
|
|
kkt cu mac în 24.05.12 |
|
nico suji pula |
|
|
Gogu în 24.05.12 |
|
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ... |
|
|
Virgil Florea în 24.05.12 |
|
Pentru Nico..
Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ... |
|
|
nico în 24.05.12 |
|
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ... |
|
|
Eugen în 24.05.12 |
|
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ... |
|
|
nico în 24.05.12 |
|
Toata ioarna ati stigat ca platim mult pentru incalzire ca Falca nu retehnolo ... |
|
|
|