UTA se reuneşte luni, în ciuda problemelor financiare. Nagy şi Stupar vor conduce antrenamentele
05.07.10 de A.D.
Într-o perioadă în care zvonurile şi incertitudinile plutesc în jurul echipei fanion a Aradului, a apărut şi o primă certitudine. Chiar dacă situaţia financiară e departe de a fi rezolvată, astăzi conducerea clubului împreună cu Roland Nagy şi Dan Stupar au pus pe hârtie un program de pregătire. „Am fost la sediul clubului şi am discutat cu domnii Meszar, Giovanni şi Stana. Am căzut de acord ca luni să fie data de reunire a echipei şi am schiţat şi un plan de pregătire. Vrem să facem şi un cantonament în această vară, cel mai probabil la Moneasa. Indiferent de cum se va rezolva situaţia clubului, trebuie să fie un program de pregătire, jucătorii trebuie să fie în formă. Chiar şi dacă o să fim păstraţi sau nu în staff, acest plan trebuia conceput“, ne-a declarat Roland Nagy.
După plecarea lui Ionuţ Popa la Poli Iaşi şi refuzul lui Francisc Tisza, fostul jucător al UTA-ei şi al celor de la Steaua Bucureşti a devenit favorit pentru postul de antrenor principal, în cazul în care se va opta pentru planul lui Alexandru Meszar. „Nu mi-a propus nimeni postul, pentru că mai întâi trebuie rezolvată situaţia clubului. Cred însă că se va continua cumva activitatea la club şi de aceea trebuie să fim pregătiţi şi din punct de vedere sportiv. Se poate rezolva situaţia clubului chiar şi în câteva ore sau zile şi de aceea trebuie să avem ceva pe hârtie. Se aşteaptă încă un răspuns şi din partea investitorilor ruşi, dar se caută şi alte soluţii de continuare pentru noul sezon. Nu îmi doresc să plec din Arad, mi-ar fi greu să schimb oraşul şi de aceea vreau să continui aici. Sigur, dacă nu voi mai fi dorit la UTA, mă voi îndrepta spre sectorul juvenil. Îmi place această activitate şi nu vreau să renunţ la ea“, a mai menţionat Nagy.
În mod normal, dacă nu se va întâmpla nimic până luni, la reunire vor fi prezenţi cei 11 jucători aflaţi încă sub contract cu UTA dar şi câţiva fotbalişti de la juniorii republicani ai „Bătrânei Doamne“.
Comentarii (2)
Ben - la 06 07 2010 ora 12:11
Si ce sa facem in strada...cine ne-ar asculta?
Red_Alin - la 06 07 2010 ora 7:22
pana la urma s-au laudat degeaba cu investitori fantoma rusi israelieni si asa mai departe si au lasat totul in incertitudine. Asa nu se mai poate probabil ca vom iesi in strada!
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
REDACTIA: Editorialişti/comentatori: Horia Medeleanu, Ovidiu Balint, Eva Iova, Romulus Dubăț, Dani Rockhoff, Teofil Grădinaru, Gelu Boci, Adela Cristea, Orlando Toader, Adi Dumitru, Călin Ghinaciu, Cristian Sîrb, Basil MureÅŸan, Cristian Videscu, Florin Covalciuc * Redactori şefi: Diana Rotar, Orlando Toader * Redactori/corespondenți: Alexandra Nădăban, Pavel Sinka, Georgiana Țentea, Cristian Moț, Ioan Alexandru Ardelean * Reporteri speciali: Felicia R. Gheorghe, Lucian Valeriu. * DTP: Diana Borod, Sorin Szabo
Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolelor aparține autorilor. De asemenea, în cazul informațiilor
preluate din alte mijloce de informare în masă sau în cazul unor personalități citate, responsabilitatea juridică le
aparține acestora.
Ben - la 06 07 2010 ora 12:11
Si ce sa facem in strada...cine ne-ar asculta?