Flash news:
 
<< Înapoi

„UTA trebuie să continue în Liga a II-a“



31.07.10 de A.D.

Varianta găsită de Giovanni Catanzariti şi votată de majoritatea celor din Adunarea Generală pentru a continua activitatea are deocamdată ca şi variantă sigură continuarea în Liga a III-a. Se pare că oficialii arădeni au reuşit deja să găsească un loc de ligă a treia pe care să îl preia, însă sunt şanse şi de continuare în liga a II-a.

Întrebat dacă ar fi dispus atât el cât şi actualii jucători aflaţi în lot să continue în al treilea eşalon, Roli Nagy a declarat: „Deocamdată nu ni s-a spus ceva clar sau concret, ştim că se lucrează, s-a discutat şi ieri găsirea unei soluţii de salvare, ştim că luni se va încerca finalizarea acestei situaţii. Important e să existe odată linişte şi stabilitate, ca să putem face un program mai clar până la începutul campionatului şi pe acest fond să demareze şi discuţiile cu jucătorii pentru a ştii pe ce ne bazăm. E greu de spus dacă am accepta liga a III-a, nu cunoaştem la acest moment ce e posibil şi ce se poate face. După părerea mea UTA trebuie să continue la nivelul ligii a doua, să formeze din ce e aici şi ce se mai poate aduce un lot competitiv şi să pregăteacă pentru peste doi – trei ani de zile o echipă competitivă, o echipă care să se lupte la promovare cât mai repede posibil. Asta merită Aradul, asta trebuie să facă UTA, să fie linişte pentru a se putea face un plan pe termen cât mai scurt pentru a putea ataca promovarea.“
Luni se va decide care va fi varianta pe care clubul arădean o va alege în continuare, existând şanse mari ca din prima zi a săptămânii viitoare să se ştie şi eşalonul în care va evolua „Bătrâna Doamnă“.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Bravo în 25.05.12
Felicitari Millo!!!
Dana în 25.05.12
omul acesta face parte din categoria \"mari romani\". el, nu Basescu,Falca si ...
Dakay în 25.05.12
Asa da!
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891