Flash news:
 
<< Înapoi

UTA – U Cluj 1-3



19.05.10 de Adi Dumitru

Toate speranţe arădenilor de promovare s-au văzut stinse de ploaie care a curs necontenit în această seară pe stadionul „Francisc Neumann“. Arădenii au pierdut al doilea derby consecutiv şi trebuie să obţină victorii în toate partidele rămase pentru a mai spera la Liga I. Partida a început cu UTA în atac, dar Tobă nu a reuşit să înscrie dintr-o poziţie extrem de favorabilă. Minutul 15 a adus însă golul oaspeţilor, Lemnaru pasând cu capul la şase metri de unde Acosta a reluat nestingherit în poartă. Golul primit a însemnat un şoc extrem de puternic pentru arădeni, care doar cinci minute mai târziu au încasat încă un gol. Toc şi Pascariu s-au invitat reciproc să respingă un balon, Lemnaru a preluat şi a şutat superb de la 23 de metri sub vinclu. Ionuţ Popa a încercat să schimbe din mers lucrurile, efectuând două schimbări în minutul 34, dar degeaba. Arădenii nu au reuşit să îşi creeze ocazii, în timp ce clujenii au controlat de la distanţă partida.
În partea a doua, UTA a forţat dar Tobă, Batin sau Nădăban nu au reuşit să înscrie. Ba mai mult, în minutul 76 Lemnaru a punctat pe contraatac pentru 3-0. Golul lui Pecarov, venit în minutul 89 nu a adus decât puţină fericire în rândul utiştilor. Aşadar, UTA a pierdut cu scorul de 3-1 şi are şanse mici de a mai ajunge în prima ligă.

UTA: Bălgrădean - Toc (35 Pecarov), Pocuca (cpt.), Pascariu, Buican - Nădăban, Apostol (35 Chindriş), M. Mitu, Tobă - Ţucudean (69 Drida), Batin. Director tehnic: Ionuţ Popa

“U” Cluj: Matache (cpt.) - Unguruşan, Basso, Bonatti, Muşat - Ad. Ionescu (56 Machado), Reinaldo - Lecic (41 Popa), Acosta, Voican - Lemnaru (80 Bucşă). Antrenor: Cristian Dulca.
Arbitri: Marius Avram (Bucureşti) - Zoltan Szekely (Baia Mare), Mircea Orbuleţ (Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Apostol 4, Mitu 64, Chindriş 82 / Lemnaru 5, Basso 51, Bonatti 55, Muşat 58, Machado 89.
Observatori FRF: Ion Mureşan (Timişoara) şi Octavian Goga (Braşov). 
 



Comentarii
Nume:
Comentariu:



STIRI SPORTIVE




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Ultimele comentarii
Bravo în 25.05.12
Felicitari Millo!!!
Dana în 25.05.12
omul acesta face parte din categoria \"mari romani\". el, nu Basescu,Falca si ...
Dakay în 25.05.12
Asa da!
pentru Belzebut în 24.05.12
\"Puscarie\" nu se scrie ca \"Primarie\".
aradeanu\' în 24.05.12
Falca e un las.Va sta si va indura oricati scuipati va fi nevoie,fara sa ince ...
kkt cu mac în 24.05.12
nico suji pula
Gogu în 24.05.12
Daca Centrul Cultural Judetean sponsorizeaza tot felul de evenimente imbecile ...
Virgil Florea în 24.05.12
Pentru Nico.. Un astfel de om nu trebuie bătut de nimeni, pentru că ...
nico în 24.05.12
Chiar asa fratilor cu cine va bateti?Cu un om care a adus Aradul printre prim ...
Eugen în 24.05.12
de retehnologizarea CET se vorbeste de pe vremea lui Dorel Popa. de atatia an ...
Spectacole si evenimente

Sa nu uităm de ce am ieşit în stradă în ianuarie, februarie şi martie!

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891